“Vingt ans après”

A mai rămas mai puţin de 1 lună până la împlinirea a 20 de la revoluţia lovitura de stat din România.
Înainte de evenimentele din decmbrie ’89 pe holurile A.S.E.-ului unde lucra tatăl meu în acea perioadă toată lumea era conştientă că se pregăteşte ceva şi toţi şopteau că Ion Iliescu va fi cel care îl va înlocui pe Nicolae Ceauşescu în fruntea P.C.R. şi implicit va conduce şi ţara.
Decembrie 1989. Eu nu am făcut armata dar am vorbit cu alţii care au facut-o şi din câte am înţeles un glonţ de AKM trece prin 10 persoane şi îl răneşte mortal pe al 11-lea. În aceste condiţii dacă armata trăgea în plin în manifestanţi nu am fi avut 1000 şi ceva de morţi în toată ţara aşa sa întâmplat ci câteva zeci sau poate chiar sute de mii de morţi. Atunci a murit cine “trebuia” deoarece probabil ştia mult prea multe plus “victimele colaterale” aşa cum sunt numite de structurile militare. Apărut ca din întâmplare în miezul evenimentelor Ion Iliescu formează CFSN (care mai apoi va deveni FSN) şi anunţă că acesta “va fi doar un organism de conducere provizoriu si nu va participa la nici un proces electoral.”
Pe 28 ianuarie 1990 Ion Iliescu şi FSN se răzgândesc în privinţa participării la alegeri şi fac primul mare rău României dând startul la răzgândiri, schimbări de opinii şi la turismul între partide pentru ciolan. Acest anunţ a fost şi cel care a dus la fenomenul “Piaţa Universităţii” şi apoi la mineriade.
În 11 martie 1990 la Timişoara este adoptată celebra Proclamaţie al cărei punct 8 va deveni unul din principalele obiective ale manifestanţilor de la Universitate.
Folosind propaganda pe toate mijloacele media în cel mai pur stil comunist, cunoscut bine de Iliescu, de denigrare a partidelor istorice şi mai ales a liderilor acestora FSN câştigă fără probleme primele alegeri “libere” organizate în Duminica Orbului pe 20 mai 1990.
Din punct de vedere economic s-au făcut multe greşeli în acea periaodă. În loc să se investească masiv în infrastructură s-au cumpărat din import bomboane, sugiucuri şi alte nimicuri pe care tot şmecherii momentului, adică foştii securişti şi/sau activişti de partid, le-au vândut. La fel sa întâmplat şi cu ajutoarele din străinătate care în loc să ajungă la oamenii nevoiaşi au ajuns în consignaţii. O altă greşeală imensă a fost creşterea fără acoperire economică a salariilor. Aşa cum gândeam atunci şi îmi menţin şi astăzi aceeaşi părere, în loc să se mărească salariile trebuia să se stimuleze munca suplimentară. Dacă vrei să câştigi mai mult, munceşti mai mult. Un exemplu pueril pe care îl dădeam atunci era că dacă un muncitor are de făcut 100 de capace pe zi pentru un salariu de 1000 de lei pe lună şi vrea un salariu mai mare să facă 200 de capace pe zi la aceaşi calitate şi să primească 2000 de lei pe lună. Se spune că cine nu îşi cunoaşte istoria e obligat să o repete. În China când au venit comuniştii pe foştii patroni iau făcut directori iar afacerile trebuiau să meargă la fel de bine ca până atunci. În România comuniştii au umplut închisorile cu foştii patroni şi boieri/chiaburi iar directori la respectivele afceri au adus membri de partid care habar nu aveau cu ce se mănâncă o afacere, de unde să îşi ia materie primă mai ieftină dar totuşi de calitate, unde să vândă etc. Acelaşi lucru sa întâmplat şi în ’90. Toţi directorii de fabrici şi uzine, care de bine de rău aveau nişte relaţii în piaţă au fost daţi jos şi au fost puşi oameni de bază ai partidului de guvernământ care sub sloganul “Nu ne vindem ţara” o făceau cadou în “locaţie de gestiune” celor faţă de care aveau oareşcare datorii.

Surse: http://bataiosu.wordpress.com, http://energienaturala.wordpress.com, http://ro.wikipedia.org, http://ro.wikisource.org.

About Lutyk

Pusca si cureaua lata, Ce sedentar eram odata! :)
This entry was posted in Politica, Romania, Socio-economic and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to “Vingt ans après”

  1. Pingback: “Vingt ans après” (2) | Elucubratii

  2. Pingback: Ah! salam de vară … | Elucubratii

  3. Pingback: Anarhia f**e Romania | Elucubratii

Ai ceva de comentat? Atunci, ce mai astepti?